Jurnalista Adina Anghelescu a declarat că Traian Băsescu, prin declaraţiile sale referitoare la Victor Ponta, riscă imaginea României în lume.
„Mie mi se pare că toate aceste lucruri privitoare la ceea ce a zis Traian Băsescu - Victor Ponta, ofiţer acoperit - în plină campanie, sunt o nebunie pentru că riscă, prin aceste declaraţii, imaginea României în lume”, a declarat Adina Anghelescu.
„M-am uitat pe nota de fundamentare pe care o tot flutura aseară şi i-o dădea moderatorului, Hotărârea de Guvern 223 din 30 aprilie 2013. (…) Nu reiese de acolo sub nicio formă că cineva din Guvern ar fi dorit să îşi facă vreo acoperire. Deci totul este o aberaţie de la cap la coadă şi care nu face decât să bulverseze electoratul”, a precizat jurnalista.
„E bine să nu ia nimeni în considerare porcăria care s-a spus aseară şi dezvăluirile care au venit fără niciun fel de probă”, a mai spus Adina Anghelescu.
Jurnalista a clasificat declaraţiile preşedintelui drept „o cacialma foarte mare” şi a precizat că Băsescu face orice „pentru a muşca” din voturile altora şi a le transfera protejatei sale, Elena Udrea.
Premierul Victor Ponta a avut prima reacţie după ce preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat că ar fi fost ofiţer acoperit al SIE.
Ponta a declarat că Traian Băsescu este tulburat şi spune numai minciuni.