Încă de la începutul acestei campanii electorale, miza a fost Serviciul de Informaţii Externe (SIE), a declarat Adina Anghelescu, în ediţia de vineri a emisiunii "La ordinea zilei", de la Antena 3.
"Este a doua oară când Traian Băsescu bagă la înaintare Serviciul de Informaţii Externe. O dată a fost scandalul cu acoperitul, care a rămas în aer, plusând apoi cu acea hotărâre care era nesecretă, dar i-a spus lui Rareş Bogdan că e o informaţie secretă pe pagina doi. Şi acum, iarăşi, cu SIE şi serviciile secrete franceze", a afirmat Adina Anghelescu.
Jurnalista Antena 3 a subliniat că, în mod normal, agenţii serviciilor secrete jură credinţă poporului şi patriei, nu "stăpânului preşedinte sau patriarh", făcând referire la declaraţia lui Traian Băsescu potrivit căreia Serviciile din România "îşi caută noul stăpân"
"(Serviciile - n.r.) Îşi caută noul stăpân, dar până când noul stăpân va învăţa să fie stăpân, riscă să fie ele stăpânul lui. De mai bine de o lună spun că avem o legislaţie slabă, trebuiesc puse serviciile sub control. Aştept să se termine turul I", a declarat Traian Băsescu, la un post de televiziune.