Chirurgul estetician Adina Alberts a spus că ea e persoana care l-a descoperit pe Matteo Politi, cel care s-a dat drept medic deși are doar opt clase. Mai mult, tot ea e persoana care ar fi anunțat Poliția și Colegiul Medicilor.
”Eu sunt medicul care a constatat că acest doctor nu știe să opereze și eu am anunțat și Poliția, eu am anunțat și Colegiul Medicilor, de la mine au plecat toate.
Din momentul în care eu am anunțat Colegiul Medicilor au trecut câteva luni bune, din păcate. Am anunțat, cred că la sfârșitul lunii octombrie sau noiembrie.
Poliția și-a făcut datoria și a făcut dosarul pe care a trebuia să-l facă. Tot ce pot să vă spun este că eu sunt medicul care a dat aceste informații către Colegiul Medicilor și către Poliție. El a avut pe mână mulți pacienți, din păcate și după ce au fost anunțate autoritățile”, a declarat Adina Alberts la B1 TV.
Adina Alberts a mai declarat că și-a dat seama că e ceva în neregulă cu așa-zisul medic după felul în care se comporta în sala de operații. Ea mai spune că Matteo putea să poarte discuții pe teme medicale fără probleme.
”Au fost câteva suspiciuni. L-am văzut cum se mișca în sala de operații, am avut câteva discuții. Să știți că la nivel de discuție medicală omul este strălucit, te induce în eroare când stai de vorbă cu el în domeniul medical, n-ai niciun dubiu.
Eu nu am avut niciun dubiu, discutând cu el diverse proceduri medicale, că el nu este medic, că nu este chirurg plastician. Ulterior, au început să apară niște suspiciuni în momentul în care l-am văzut, de exemplu, cum injectează, cât de mare grijă are de sterilizarea instrumentarului și felul în care păstrează sterilitatea atunci când face un act medical. Ușor, ușor și eu, și asistentele mele ne-am dat seama că ceva e în neregulă. El înșela în mai multe privințe pe cei din jur, nu numai prin faptul că a declarat că este medic și nu e”, a mai spus Adina Alberts.