Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă care prevede ca pensionarii cu pensii de până la 3.000 lei să beneficieze de gratuitate la emiterea adeverinţelor pentru recalcularea pensiilor.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 14 noiembrie, a fost citită de vicepreşedintele Senatului Sorin Cîmpeanu, care a condus şedinţa de luni a plenului.
Propunerea legislativă, iniţiată de 19 parlamentari liberali, completează Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Potrivit proiectului, „pensionarii ale căror pensii au cuantumul de până la 3.000 lei pot solicita adeverinţele care dovedesc veniturile lunare brute de la deţinătorii legali de arhive sau de la operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice, contravaloarea obţinerii acestor documente fiind decontată integral de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţia judeţeană din judeţul în care îşi are domiciliul solicitantul”.
„Pensionarii ale căror pensii au cuantumul cuprins între 3.001 lei şi 6.000 lei pot solicita adeverinţele care dovedesc veniturile lunare brute de la deţinătorii legali de arhive sau de la operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice. Contravaloarea obţinerii acestor documente fiind decontată în procent de 50% de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţia judeţeană din judeţul în care îşi are domiciliul solicitantul”, mai prevede actul normativ.
În expunerea de motive a propunerii legislative se menţionează că efortul bugetar din partea statului, pentru suportarea costurilor pentru obţinerea documentelor de către pensionari, este "moderat şi justificat". "Sumele alocate de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială pentru decontarea acestor costuri sunt rezonabile şi necesare pentru asigurarea unui tratament echitabil al pensionarilor", se arată în expunerea de motive.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.