Antena 3 CNN Actualitate Adevărul despre morții COVID. Prof. dr. Constantinoiu: ”Erau etichetați că ar fi murit din cauza virusului”

Adevărul despre morții COVID. Prof. dr. Constantinoiu: ”Erau etichetați că ar fi murit din cauza virusului”

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 09:07 14 Iun 2022 Modificat la 09:07 14 Iun 2022
Adevărul despre morții COVID. Prof. dr. Constantinoiu: ”Erau etichetați că ar fi murit din cauza virusului”
Sursa foto: agerpres

"Anii de pandemie au afectat fiecare sector al vieții sociale și nu putea să nu afecteze în primul rând viața medicală și sănătatea pacienților. În primul rând, în spitale, au trebui să fie alocate spații pentru bolnavii cu COVID-19. Terapia Intensivă primea bolnavii cu cea mai gravă evoluție. Unele spitale au fost, practic, desființate ca unități cu activitate medicală obișnuită, cum ar fi Colentina sau Sfântul Ioan, București și au fost transformate efectiv în unități COVID. 

S-a ajuns la în sala de endoscopii urologice, unde se efectuau 10 - 14 intervenții pe zi, să ajungă depozit de apă minerală pentru bolnavii COVID, ceea ce nu mi se pare foarte adecvat. (...) 

”O foarte mare parte dintre bolnavi, incluzând și bolnavii oncologici, nu se mai prezentau la spital”

O foarte mare parte dintre bolnavi, incluzând și bolnavii oncologici, nu se mai prezentau la spital. Nu veneau decât atunci când era o stare de urgență, o perforație, o hemoragie, ceea ce a împiedicat enorm asupra prognosticului acestor bolnavi. 

Pe de altă parte, bolnavii cronici care necesitau o îngrijire și un control permanent, bolnavii diabetici, renali, cardiaci, cu afecțiuni hematice cronice și atâtea cazuri... căutau să evite, din motive de teamă, sau din faptul că nu erau destule locuri și de aceea, o foarte mare parte dintre pacienți s-au pierdut. 

”Bolnavii care erau etichetați că ar fi murit din cauza virusului COVID-19, în realitate aveau niște afecțiuni grave”

De cele mai multe ori, să știți, că și bolnavii care erau etichetați că ar fi murit din cauza virusului COVID-19, în realitate aveau niște afecțiuni, niște comorbidități atât de grave, pe care, e drept, nu se grefa acest virus, dar până la urmă, nici necropsii nu se prea făceau. Profesorul Beliș a protestat public asupra acestui aspect. Ce să mai vorbim... a fost o perioadă destul de grea și trebuie spus că tot corpul medical, medici, asistente, infirmiere, au făcut un efort extraordinar și cu niște mijloace subțirele, fiindcă trebuie spus că această pandemie ne-a cam luat pe nepregătite, cu toate că s-a anunțat de multă vreme că o să vină. Până la urmă, cu chiu, cu vai, am reușit să ieșim! 

”Epidemiile sunt inevitabile”

Dovadă că, ulterior, când a apărut valul Omicron, lumea a fost mai bine pregătită și secțiile ATI au putut să facă față mai bine și am reușit să evităm un număr enorm de decese pe care le-au avut italienii, spaniolii, englezii. Am avut și noi pierderile noastre, care au fost inevitabile, dar totuși lumea medicală, cred eu, s-a descurcat onorabil.  

Și investițiile care s-au făcut pe parcurs, s-au dovedit utile pentru valul care a venit și care probabil va mai veni, pentru că se anunță din când în când: virusul variolei maimuței sau știu eu ce mai apare. Epidemiile sunt inevitabile. 

”Noi trebuie să fim permanent pregătiți”

Dacă ar fi să ne gândim numai la marea epidemie de ciumă din Evul Mediu, care a omorât și 75 de milioane de oameni, cât avea Europa la vremea respectivă, a distrus 2 treimi, au mai rămas cam 25 de milioane. Au trebuit omenirii încă 200 de ani pentru a reveni la acest număr de 75 de milioane. 

Noi trebuie să fim permanent pregătiți. Din punctul acesta de vedere, Spitalul de Boli Infecțioase Matei Balș, unde director a fost ani de zile Adrian Streinu-Cercel, s-a dotat cu o unitate de ATI pentru cazurile foarte grave, de zici că ești într-un modul selenar, totul este foarte bine aranjat. 

Dar am avut și alte situații, de spitale modulare, unde ba nu era oxigen, ba curgea apa, deci lucrurile nu au mers excelent. Între timp, ne-am reglat și se pare că acum am putea fi pregătiți pentru noile valuri de pandemie. Să sperăm că și măsurile sanitare au mai "educat" o bună parte din populație, în ideea că nu e bine să tușești fără să pui mâna la gură, că e bine să porți o mască dacă ești răcit. Sunt mijloace simple, dar destul de eficiente în oprirea răspândirii unei epidemii, cel puțin pe cale respiratorie", a declarat prof. dr. Silviu Constantinoiu, în exclusivitate pentru DC Medical

×
x close