Deşi viaţa întreagă îi este legată de Chimie, iar acum predă la un liceu de profil, doamna Adela spune că, în şcoală, nu i-a plăcut deloc materia. Îşi aminteşte de multe altercaţii cu profesoara de chimie, însă ne povesteşte şi cum tot ea a făcut-o să înţeleagă tainele domeniului molecular.
”Ce faci, unde te duci, eu dadeam sa plec? Pai acasa ca am terminat orele. Nu, zice, aveti chimie. A cazut cerul pe mine. Chimie care, sincer, nu mi placea, la vremea aceea de cls a 7-a nu mi placea ca nu pricepusem nimic. Zice ia iesi tu la tabla. M -a tinut femeia aia toata ora la tabla si a inceput sa explice de la notiunile de baya cu structura atomului, a vazut ca suntem in pom. Din momentul acela a fost singura materie de stiinte exacte dintre mate, fizica, chimie, singura materie pe care am inteles o perfect” a povestit Adela.
A absolvit facultatea de Chimie şi a fost repartizată în 1979 la Uzina de Apă Grea Drobeta Turnu Severin, uzină care nu era însă construită complet. Aşa că a ajuns în stagiu la Combinatul Chimic Râmnicu Vâlcea. Însă după o vizită a comandantului ISU Bucureşti, destinul i s-a schimbat.
”Afost o intamplare. Am avut ocazia sa ma intalnesc, a fost acolo la Ramnicu Valcea, a aveniz de aici din comandamentul pompierilor. Si zice, da, vino Bucuresti si lasa, ca am un post, cand a auzit ca sunt inginer chimist, am un post pentru Platforma chimica Sulea” a mai spus Adela.
Deşi postul exista, confirmarea a întârziat. A aşteptat luni în şir să fie sunată însă telefonul a întârziat pentru că era... femeie. În 1981 au fost nevoiţi să o angajeze însă şi asta pentru că lipseau inginerii chimici de pe piață. Aşa a devenit prima femeie din ţară angajată la pompieri. A întâmpinat însă numeroase piedici într-o echipă cu peste 30 de bărbaţi.
”Ce sa caute femei si cand se uita si la mine si ma vede, aaaa, ce sa caute fetiscana asta, 27 de ani, 60 de kg. Daca nu ma angajau pe mine, pierdeau postul. Si atunci, col Vornicu a zis, las o ca pana in vara pleaca singura. M-am impus prin cunostinte, am invatat rapid toate procedeele tehnologice. Stiam foarte bine legislatia in ceea ce priveste prevenirea incendiilor. De ce trebuie sa fac treaba asta, daca aveai un eveniment la vremea aceea nu te baga pe neglijenta in serviciu, atunci zicea subminarea econom nationale, 25 de ani nu mai vedeai lumina zilei”.
Doamna Adela spune că pe vremea aceea, chiar dacă tatăl a fost pompier nu a fost angajată pe pile. Iar acest lucru s-a văzut şi la evenimentele la care trebuia să acţioneze promt şi să aibă cunoştinţe bine întemeiate.
Adela Balea, prima femeie din ţară angajată la pompieri
”A fost un incendiu la policolor in 1982. La un an de zile cand a luat foc la sectia de vopsele nitro, cele bazate pe nitroceluloza. Avand in vedere ca erau fol numai in industria navala erau in butoaie mari de 200 de kg care erau puse in curtea sectiei pe niste juguri. Lumea o tăia prin curte, sa scurteze drumul. Culmea e ca izbucneste incendiu, un incendiu de proportii, atunci a fost prima oara cand am zis, gata, aici se sfarseste totul pt mine. Stiu ca m-au sunat ca imi trmita masina sa ma duc la fabrica, am intreb unde, si cand am auzit ca e vorba de sectia nitro am sunat o pe mama si i am zis, vino si pregateste-mi si mie o valiza ca 25 de ani nu ma mai vezi”.
A trecut cu bine peste toate problemele cauzate de slujbă şi a fost mândră de meseria ei.
După 11 ani de activitate în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-a văzut nevoită să iasă din sistem de frustrare pentru că nu o lăsau să avanseze. Motivul? Acelaşi: era femeie...
”M-am dus si mi-am dat examen, m-am dus si mi am facut si dosarul. Marele avantaje era ca ma facea si pe mine ofiter pentru ca eu eram angajat civil. Toti colegii mei care au venit inainte sau dupa mine au fost facuti ofiteri dupa un an de zile, eu nu, ca eram femeie. Mi-am cerut demisia am zis, chiar cand s-au implinit 11 ani, de ce sa mai stau daca nu valorez nimic. Anul acesta eu predau la Colegiul tehnic Carol 1 module de Protectia Mediului care tin tot de chimie, ca e vorba de gestionarea deseurilor, monitorizarea calitatii aerului, apei, biodiversitate”.
Toate meseriile pe care le-a avut au fost frumoase şi le-a perceput ca pe o mare provocare. Acum are un sfat pentru tinerii de azi.
”Am invatat de la parinti si de la bunici urmatoarea chestie: daca nu faci o treaba ca lumea mai bine nu o mai faci. Niciodata sa nu spui niciodata, sa nu abandonezi ceea ce ti ai propus si inca ceva, urmeaza ti visul, daca ai un vis, urmeaza-l, nu conteaza cand cum, in ce fel, dar fa-l, indeplineste-l!” a incheiat Adela.