Antena 3 CNN Actualitate Actrița Aimée Iacobescu, transportată de urgență la spital

Actrița Aimée Iacobescu, transportată de urgență la spital

<1 minut de citit Publicat la 09:49 15 Feb 2016 Modificat la 09:49 15 Feb 2016
aimee.jpg
Foto: Agerpres
Necazurile se ţin lanţ de actriţa Aimée Iacobescu. După scandalul legat de indemnizaţia UNITER şi de pensia care abia ajunge să trăiască de pe o zi pe alta, actriţa a dat de un nou necaz. De data aceasta, ea are probleme de sănătate, scrie libertatea.ro.

Actriţa Aimée Iacobescu a ajuns, vineri, de urgenţă la spital, unde medicii i-au administrat perfuzii. Ea susţine că starea de sănătate i s-a degradat din cauza scandalurilor în care a fost implicată şi din lipsa banilor.

„Vineri mi s-a făcut foarte rău, nu mă mai puteam ţine pe picioare şi am ajuns cu chiu, cu vai la Urgenţă. De când am ieşit din spital, de aproape doi ani, iau tratament. Sunt dependentă de medicamente”, a declarat atista pentru ziarulring.ro.


×
x close