Actorul Ştefan Iordache a primit, post-mortem, o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti, în semn de respect şi apreciere pentru întreaga sa activitate.
Steaua ce poartă numele său a fost inaugurată luni pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, în prezenţa surorii acestuia, Ileana Iordache, inaugurare ce are loc în anul în care actorul ar fi împlinit 71 de ani.
La inaugurare, Ileana Iordache a spus că simte în acelaşi timp bucurie şi durere la dezvelirea stelei dedicate lui Ştefan Iordache, care ar fi fost fericit să fie prezent la un asemenea eveniment.
În deschiderea evenimentului, 12 membri ai corului Madrigal au interpretat, sub bagheta dirijorului Ion Marin, "Doamne Iisuse Hristoase" şi "Hristos Anesti".
Din partea municipalităţii, directorul Direcţiei Cultură din Primăria Capitalei, Emanuel Papagheorghiu, i-a înmânat surorii artistului Placheta oraşului Bucureşti, în semn de respect şi de apreciere pentru întreaga activitate a actorului.
George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, a spus că în fiecare an, în preajma sărbătorilor pascale, este elogiat un mare artist.
"Noi ne-am propus ca de fiecare dată când sărbătorim Paştele să ne gândim la un mare artist, un mare artist care din păcate nu mai este printre noi. Anul trecut a fost marele artist Amza Pellea, în aprilie, iar anul acesta maestrul Ştefan Iordache. El spunea că arta nu este ceea ce vezi, este ceea ce-i faci pe ceilalţi să vadă. Aşadar, artistul i-a forma unui făcător de minuni. Vă mulţumim, domnule Ştefan Iordache, pentru minunile pe care le-aţi făcut pentru noi!', a spus George Ivaşcu.
Ştefan Iordache a fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film şi televiziune. A jucat pe scena teatrelor vreme de 49 de ani, interpretând roluri celebre precum Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore.
Alături de sora actorului, la eveniment au participat Ilinca Tomoroveanu, Radu F. Alexandru, George Motoi, Mircea Albulescu, profesorul Ion Toboşaru, Sanda Ladoşi, Irina Nistor.
În prezent, în Piaţa Timpului, strălucesc stelele a 14 personalităţi de seamă din lumea teatrului şi filmului din România:
Florin Piersic,
Victor Rebengiuc,
Radu Beligan,
Amza Pellea (postum),
Maia Morgenstern,
Alexandru Tocilescu,
Tamara Buciuceanu-Botez,
Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani,
Draga Olteanu-Matei, Mircea Albulescu,
Mariana Mihuţ, Stela Popescu şi
Ion Caramitru.