Actorul Iurie Darie şi-a revenit de pe urma indigestiei şi a fost externat joi. Medicii de la Spitalul Floreasca spun că analizele actorului au ieşit bine, iar pacientul este stabil.
Iurie Darie a ajuns la spital miercuri, din cauza unei indigestii, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla cu soţia sa, într-o bancă din zona Dorobanţi.
În ultimele luni, actorul a avut mai multe probleme de sănătate. În ianuarie, Iurie Darie a fost transportat la spital după ce a leşinat, iar o săptămână mai târziu a ajuns din nou la Urgenţă, din cauza unor probleme cardiace.
"Pacientul a fost externat, a fost transportat cu o ambulanţă a Spitalului Clinic Floreasca la domiciliu, starea lui fiind foarte bună. E conştient, cooperant, este stabil şi respirator şi hemodinamic şi analizele au ieşit bine. A necesitat supraveghere la secţia de cardiologie şi repetarea analizelor de la externare", a declarat dr. Cristina Bălăşan, medic primar SMURD.