Antena 3 CNN Actualitate Actorul Florin Petrescu, alias Axinte, inculpat pentru trafic de influenţă: Diaconescu și Secureanu, martori în dosar

Actorul Florin Petrescu, alias Axinte, inculpat pentru trafic de influenţă: Diaconescu și Secureanu, martori în dosar

1 minut de citit Publicat la 11:23 19 Feb 2020 Modificat la 11:23 19 Feb 2020
o_1e1ebeob1183qgnsa811ui1s4db.jpg

”Am vrut să ajut pe cineva. A zis: Ești prieten cu Dan Diaconescu, zi-i să nu mai zică de spitalul nostru! Și m-am dus la Dan și i-am spus că, uite, nu mai face așa multe probleme că Secureanu... Și a spus, dacă vrea să ne ajute, să sponsorizeze OTV-ul. Și eu i-am pus în legătură și asta a fost. Nu știu suma, ei au vorbit între ei, au făcut facturi”, a spus actorul, la sosirea la DNA.

La ieșirea din sediul DNA, actorul a subliniat că a fost înștiințat că are calitatea de inculpat în dosar, în condițiile în care Dan Diaconescu și Florin Secureanu, cei pe care el i-ar fi pus în legătură, sunt martori în dosarul său.

Potrivit avocatului acestuia, actorul este suspect într-un dosar vechi de 8 ani, fiind chemat, miercuri, pentru a lua la cunoştinţă despre schimbarea procurorului de caz.

"Ne-au adus la cunoştinţă schimbarea organului de urmărire penală. (...) Din punctul nostru de vedere, ca apărători, ar fi trebuit să se termine (dosarul - n.r.) de acum 8 ani de zile. Este munca organului de urmărire penală, noi nu putem decât să ajungem să ne prezentăm ori de câte ori suntem chemaţi. (...) Deocamdată este suspect. (...) Sunt indicii pentru care domnul Petrescu ar fi făcut un gest pentru domnul Secureanu", a spus apărătorul.

Actorul a fost denunţat de managerul spitalului Malaxa, Florin Secureanu. Medicul le-a povestit anchetatorilor că actorul ar fi pretins şi primit 5000 de euro pentru un aşa zis contract de publicitate cu OTV.

×
x close