Este vorba despre o femeie de 24 de ani. Pe 25 decembrie 2020, aceasta se întorcea acasă de la un centru comercial din sectorul 6, unde lucra. Mai avea puţin de mers până la domiciliu.
La un moment dat, s-a trezit cu un individ în spatele său.
Victimă: Mi-am dat seama că e ceva serios când a încercat să mă tragă în curtea unui bloc
"L-am simţit când era foarte aproape de mine. Am crezut că e un om care vrea să treacă. M-a prin de gât. Mi-a spus să nu ţip. Iniţial nu m-am speriat, am crezut că-i un vecin care face o glumă. Între noi se mai practică. A încercat să mă tragă în curtea unui bloc şi atunci am realizat că este ceva serios. Mi-a spus să nu ţip, că mă taie (...) Am reuşit să mă ţin foarte bine de gard. Am rămas cu răni pe mâini după întâmplare. În momentul în care am simţit că nu mai am aer şi începusem să mă sperii, credeam că o să dau drumul gardului, mi-a dat drumul şi a fugit.
Victimă: Am văzut un echipaj de poliţie locală. Cred că a văzut luminile şi s-a speriat
Am întâlnit apoi un echipaj de la poliţia locală. Aveau luminile aprinse, cred că a văzut luminile şi s-a speriat", a mărturisit tânara.
Ea s-a dus la poliţie şi a depus plângere.
Coincidenţă sau nu, tânara este colegă de serviciu cu femeia care a fost violată în luna noiembrie de acelaşi individ.
Actorul violator a făcut prima victimă anul trecut, în noiembrie
Ancheta poliţiştilor a stabilit că individul de 46 de ani, actor în mai multe spoturi comerciale, a agresat şi violat femei începând din luna noiembrie anul trecut.
Este un bărbat căsători, tatăl a doi copii.
Prima sa victimă este o femeie pe care a violat-o sub ameninţarea cuţitului într-o parcare din Sectorul 5.