Antena 3 CNN Economic Activitatea economică desfăşurată ca PFA este recunoscută ca vechime în muncă

Activitatea economică desfăşurată ca PFA este recunoscută ca vechime în muncă

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 16:19 05 Mai 2022 Modificat la 17:59 05 Mai 2022
Activitatea economică desfăşurată ca PFA este recunoscută ca vechime în muncă
Sursa foto: pexels

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

Legea completează OUG nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, în sensul recunoașterii ca vechime în muncă și, după caz, vechime în specialitate a activității prestate ca PFA, cu achitarea contribuțiilor, taxelor și impozitelor prevăzute de lege.

„Vechimea în muncă şi, după caz, vechimea în specialitate este considerată perioada în care PFA a desfăşurat activitate economică şi a achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale, nefiind luată în considerare perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată”, potrivit legii.

Legea a fost adoptată pe 5 aprilie de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 268 de voturi „pentru” și 11 abţineri.

„În numele celor 400.000 de persoane care activează sub formă de PFA în România, astăzi vreau să vă mulţumesc pentru votul pe care l-aţi acordat. Practic, am făcut o dreptate pentru aceste persoane care îşi desfăşoară activitatea în România, iar din acest moment aceste persoane îşi pot demonstra vechimea în specialitatea studiilor”, a declarat după vot Beniamin Todosiu, deputat USR.

×
x close