Antena 3 CNN Actualitate SANITAS suspendă temporar protestele din sănătate

SANITAS suspendă temporar protestele din sănătate

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:16 01 Noi 2016 Modificat la 12:16 01 Noi 2016
errrrrrr.jpg

UPDATE 12.00 - Acţiunile de protest din sănătate organizate de Federaţia SANITAS vor fi suspendate temporar, a anunţat, marţi, la Palatul Parlamentului, Marius Sepi, prim-vicepreşedintele SANITAS.

El a arătat că acţiunile vor fi suspendate în primul rând din solidaritate cu suferinţa pacienţilor.

----------------------------

Sindicaliştii din Sănătate intră marți în a doua zi de grevă generală. Asta în ciuda faptului că la discuţiile de luni din comisia de Muncă, deputaţii au adoptat mai multe amendamente prin care personalul nedidactic şi cel din sistemul sanitar vor beneficia de sporuri şi de mărirea salariilor.

Sindicatul SANITAS a anunţat că va continua mişcările de protesc până când amendamentele discutate în comisii vor trece de plenul Camerei Deputaţilor.

Unul dintre amendamente prevede că, pentru personalul din sistemul sanitar, de la 1 decembrie 2016, sporurile şi alte drepturi salariale se vor calcula prin raportare la salariul de bază.

×
x close