Un accident grav a avut loc în această după-amiază de sâmbătă, 2 aprilie 2016, în jurul orei 18.00, cinci copii fiind răniţi. O femeie beată criţă a pierdut controlul volanului maşinii pe care o conducea şi a intrat în plin în grupul de cinci minori, grup ce se afla pe marginea carosabilului, scrie voceavalcii.ro.
Totul s-a întâmplat la Băile Olăneşti, când femeia, o rudăreasă 36 de ani – M.F. – conducea un autovehicul marca Seat, iar la un moment dat, din cauza faptului că era în stare de ebrietate, a pierdut controlul maşinii şi a lovit din plin cinci copii.
Şoferiţa a părăsit locul accidentului, ea fiind prinsă în Ostroveni, în zona „Cina” din municipiu, de poliţiştii rutieri ai Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea. Oamenii legii au testat-o cu aparatul etilotest, ea având o alcoolemie de 0,74 mg/ l în aerul pur expirat. Rudăreasa a fost reţinută şi dusă la audieri.
Cât despre copiii accidentaţi, aceştia au fost transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea, însă până acum nu se ştie nimic despre starea lor de sănătate.