Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat care a fugit de izolare, a provocat un accident în Vâlcea. Era beat criță

Un bărbat care a fugit de izolare, a provocat un accident în Vâlcea. Era beat criță

<1 minut de citit Publicat la 15:31 12 Mar 2020 Modificat la 15:31 12 Mar 2020
 Un bărbat care a fugit de izolare, a provocat un accident în Vâlcea. Era beat criță

Inconștiență totală din partea unui bărbat de 32 de ani din Vâlcea.

Întors recent din Italia, omul a ignorat măsura obligatorie de a se autoizola la domiciliu și a plecat cu mașina în oraș.

Numai că bărbatul era băut bine și pe un pod din oraș a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism.

Când au sosit la fața locului, polițiștii au aflat că bărbatul venise din Italia și nu a respectat măsura de izolare la domiciliu, punând în pericol sănătatea pe de o parte a șoferului care circula regulamentar, dar și a echipajului care, fără să știe, a intrat în contact cu el. 

Testat cu aparatul alcooltest s-a stabilit ca avea o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal pentru conducere sub influenta băuturilor alcoolice și zadarnicirea combaterii bolilor.

Bărbatul a fost transportat la spitalul din Vâlcea.
 

×
x close