Antena 3 CNN Actualitate Accident urmat de un puternic incendiu pe DN6. Exista pericolul ca focul să se extindă la pădurea din apropiere

Accident urmat de un puternic incendiu pe DN6. Exista pericolul ca focul să se extindă la pădurea din apropiere

1 minut de citit Publicat la 17:10 24 Apr 2012 Modificat la 17:10 24 Apr 2012
Accident urmat de un puternic incendiu pe DN6. Exista pericolul ca focul să se extindă la pădurea din apropiere
foto: bucurestifm.ro
Accidentul produs, marţi după-amiază, pe Drumul Naţional 6, între Drobeta Turnu Severin şi Craiova, unde două tiruri s-au ciocnit frontal, a fost urmat de un incendiu puternic, în urma căruia autotrenurile au ars complet, iar o persoană a murit carbonizată.
   
În urma impactului, a avut loc o explozie urmată de un incendiu, cele două tir-uri fiind cuprinse de flăcări şi arzând complet.
   
Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi, a declarat că unul dintre cele două tiruri care s-au ciocnit frontal era încărcat cu butoaie cu uleiuri.
   
Potrivit aceleiaşi surse, imediat după producerea accidentului zona a fost izolată pe o rază de o sută de metri înainte şi după locul unde se manifestă incendiul, fiind necesară întreruperea circulaţiei feroviare, în condiţiile în care linia ferată este situată în apropierea şoselei.
   
Incendiul este deosebit de puternic, existând pericolul să se extindă la pădurea din apropierea DN 6. Totodată, focul a afectat şi liniile electrice de la calea ferată aflată în apropierea drumului.
   
Pentru stingerea incendiului intervin mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi.
   
Prefectul judeţului Mehedinţi, Ioan Mâţu a declarat că cele două autovehicule de tonaj greu au luat foc de la cabine în urma impactului frontal foarte puternic.
   
Potrivit aceleiaşi surse, o persoană a murit carbonizată, în timp ce alta a fost scoasă din maşină şi este în stare stabilă.
   
"Cele două tiruri ard în continuare, iar pompierii intervin pentru stingerea flăcărilor care sunt foarte puternice. Nu este nevoie să primim ajutor din altă parte, ne descurcăm", a mai spus prefectul de mehedinţi.
   
Accidentul a avut loc în apropierea localităţii Ghelmegioaia, din judeţul Mehedinţi.
   
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri, cozile de maşini întinzându-se pe o distanţă de aproximativ un kilometru.
   
Accidentul a avut loc în jurul orei 16.15, când două tir-uri care circulau din sens opus s-au lovit frontal, după ce unul dintre autovehicule a pătruns pe contrasens.

×
x close