
Băiatul de 5 ani ieşise să se joace în zona lucrărilor de drenare de pe râul Craica. Şoferul excavatorului povesteşte înfiorat că nu l-a văzut pe puştiul de 5 ani, care se juca după un dâmb de pământ decât atunci când a fost prea târziu. Peste 300 de oameni s-au strâns la locul accidentului, ameninţându-l cu moartea pe şoferul excavatorului. Au fost atât de agresivi încât jandarmii şi mascaţii au fost nevoiţi să organizeze un cordon ca să-i protejeze pe muncitorii de pe şantier.
Bărbatul este acum cercetat pentru omor din culpă. Dacă va fi găsit vinovat, şoferul riscă ani grei de închisoare. Cea mai grea pedeapsă vor fi însă imaginile de la locul accidentului, care îl vor urmări toată viaţa.
Observator