Tragedia a avut loc miercuri după-amiază pe autostrada A12, în Hoevenen, spre Anvers. La un moment dat, Marcel Străinu, şofer de TIR cu zeci de ani de experienţă, s-a apropiat cu viteză de locul ambuteiajului şi nu a mai apucat să frâneze la timp.
A intrat în plin într-un camion aflat la coada coloanei de maşini, iar cabina tirului s-a dezintegrat în urma impactului. Şoferul român a murit pe loc. Potrivit publicaţiei belgiene nieuwsblad.be, colegii şi patronul firmei unde lucra Marcel sunt în stare de şoc, şi la trei zile de la producerea accidentului.
"Marcel era o persoană mereu săritoare, te puteai baza pe el. Vestea accidentului a venit ca un şoc pentru toată lumea", au spus pentru presa locală reprezentanţii firmei Middlegate, unde Marcel era angajat.
Marcel Străinu lucra de aproape doi ani de zile în Belgia. Locuia într-un sat, Zeebrugge, o subdiviziune a oraşului Bruges. Stătea alături de mai mulţi şoferi români, într-o zonă unde chiriile erau mai acceptabile.
Toţi banii câştigaţi de pe curse îi trimitea acasă, la soţie şi copii. Cum a aflat de nenorocire, familia s-a grăbit să plece spre Belgia, dar din cauza pandemiei, reprezentanţii firmei le-au spus să rămână acasă, pentru că se vor ocupa ei de toate formalităţile de repatriere.
Potrivit reprezentanţilor firmei, circumstanţele producerii accidentului încă sunt neclare. Maşina fusese reparată de curând, iar Marcel fusese examinat medical în urmă cu două săptămâni şi trecuse testul cu brio.