Antena 3 CNN Actualitate Accident rutier grav în Constanța. Patru persoane au murit

Accident rutier grav în Constanța. Patru persoane au murit

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 13:05 29 Noi 2016 Modificat la 13:05 29 Noi 2016
fiareee.jpg
Foto: freeimages.com

UPDATE - Copilul rănit grav în accidentul petrecut, marţi dimineaţă, pe DN 2A, în judeţul Constanţa,după ce două maşini s-au ciocnit frontal şi care a fost dus la spital în comă a murit în urma rănilor suferite, astfel că numărul persoanelor decedate în accident a ajuns la patru.

Știrea inițială:

Un accident rutier grav s-a produs marți dimineață la ieșirea din Hârșova spre Constanța. 

Medicii Serviciului de Ambulanță și polițiștii Serviciului Rutier au fost solicitați să intervină.

Potrivit primelor informații, dintre cele şapte persoane implicate în accident, trei s-au stins din viaţă. Printre cei patru răniţi se află şi un copil.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din pricina accidentului rutier, circulaţia pe DN2A (E60) Hârşova – Constanţa este oprită pe ambele sensuri în zona localităţii constănţene Ghindăreşti.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să manifeste disciplină în trafic şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului.

×
x close