Antena 3 CNN Actualitate ACCIDENT pe DN7. Cinci persoane au fost GRAV RĂNITE

ACCIDENT pe DN7. Cinci persoane au fost GRAV RĂNITE

<1 minut de citit Publicat la 10:30 19 Ian 2014 Modificat la 10:30 19 Ian 2014
ACCIDENT pe DN7. Cinci persoane au fost GRAV RĂNITE
Foto: Agerpres
Cinci persoane au fost grav rănite, duminică dimineaţă, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, pe DN7, în zona localităţii arădene Vărădia, traficul rutier fiind blocat în urma producerii accidentului.
Accidentul a avut loc pe DN7 Arad - Deva, la kilometrul 467, în zona localităţii arădene Vărădia, unde un autoturism Volskwagen Golf în care se aflau cinci persoane, toţi bărbaţi, s-a izbit de un cap de pod.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, toate cele cinci persoane aflate în maşină au fost grav rănite, iar două dintre acestea erau încarcerate, pentru scoaterea lor intervenind echipajul ISU.
La faţa locului au ajuns patru ambulanţe de la SMURD şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă, patru dintre răniţi fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Arad. Pentru cel de-al cincilea rănit, aflat în stare foarte gravă, a fost solicitat elicopterul SMURD.
Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Ovidiu Liber, circulaţia în zona producerii accidentului este blocată pe ambele sensuri, scrie Mediafax.
 

×
x close