Accidentul s-a produs pe DN 17, în localitatea Valea Putnei, între un microbuz plin cu călători şi un TIR.
"Pentru gestionarea eficientă și asigurarea asistenței medicale de urgență tuturor persoanelor implicate, la nivelul județului Suceava a fost activat Planul roșu de intervenție. La locul evenimentului au fost alocate 3 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 2 echipaje de descarcerare și 3 ambulanțe SAJ", se arată într-o informare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit primelor informaţii, 12 persoane se aflau în cele două autovehicule implicate în accident, iar şapte dintre acestea sunt evaluate medical la locul accidentului.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române traficul este blocat pe DN 17 Câmpulung Moldovenesc – Mestecăniș, în zona localității Valea Putnei.
În urma intervenţiei salvatorilor ISU şi a medicilor, trei victime, conştiente şi cooperante, au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare.
Planul rouş de intervenţie a fost dezactivat.