Antena 3 CNN Actualitate Accident grav pe drumul care leagă Brașov de Făgăraș. O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite

Accident grav pe drumul care leagă Brașov de Făgăraș. O persoană a murit, iar alte cinci au fost rănite

<1 minut de citit Publicat la 11:39 30 Iul 2016 Modificat la 11:39 30 Iul 2016
glass-accident.jpg
Foto: pixabay.com

Un bărbat în vârstă de 45 de ani a decedat şi alte cinci persoane au fost rănite, între care şi doi copii, într-un accident rutier petrecut sâmbătă pe DN1, în localitatea Şercaia, în apropiere de municipiul Făgăraş.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Luiza Dănilă, cei doi copii implicaţi în accident au nouă, respectiv 17 ani.

La faţa locului s-a intervenit cu un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD, şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Medicii au găsit la faţa locului o persoană încarcerată, în stop cardio-respirator, care ulterior a decedat.

Dr. Adriana Palaghiea, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Braşov, a precizat că răniţii au fost transportaţi la Spitalul Municipal Făgăraş, dar există solicitări ale medicilor de acolo, în urma triajului, ca răniţii să fie transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov.

×
x close