Antena 3 CNN Actualitate Accident grav în județul Brașov. O persoană a murit, alte cinci au fost rănite

Accident grav în județul Brașov. O persoană a murit, alte cinci au fost rănite

1 minut de citit Publicat la 16:33 06 Iul 2016 Modificat la 16:33 06 Iul 2016
accident rutier generic.jpg

O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite, miercuri după-amiază, în urma unui accident produs pe DN 13, în judeţul Braşov, după ce două maşini s-au ciocnit, circulaţia în zonă fiind blocată aproximativ o oră, informează Digi24.

Accidentul a avut loc în jurul orei 14.00, pe DN 13, între localităţile braşovene Feldioara şi Măieruş, după ce o şoferiţă de 63 de ani nu s-a asigurat în momentul în care a ieşit cu maşina de pe un drum lateral, fiind lovită în plin de un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani.

”Accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. Un autoturism condus de o femeie de 63 de ani a intrat în DN 13 fără să se asigure şi a fost lovită de un autoturism care circula regulamentar“, a declarat Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov.

În urma impactului, un bărbat de 64 de ani aflat în maşina care a ieşit de pe drumul lateral a murit. De asemenea, şoferiţa vinovată de producerea accidentului a fost rănită grav, având un traumatism cranian şi mai multe fracturi şi contuzii la mâini şi picioare.

Alte patru persoane din autoturismul care circula regulamentar au traumatisme minore, sunt conştiente, dar au fost transportate la spital.

×
Etichete: accident Brașov
x close