
Scene dramatice s-au petrecut astăzi în judeţul Constanţa, după ce o dubă şi un autoturism s-au ciocnit violent. Potrivit primelor informaţii, un bărbat de 25 de ani a murit în urma accidentului, iar alte trei persoane au suferit răni grave. Câţiva martori au povestit că motorul unei maşini "a zburat" după impact.
Reprezentanţii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" au anunţat că tragedia a avut loc pe DN 22, în zona localităţii Sibioara. Coliziunea a fost atât de puternică, încât unul dintre bărbaţii a murit în braţele medicilor care l-au reuscitat minute în şir.
Alte două dintre victime au rămas încarcerate şi au fost scoase de pompieri dintre fiarele contorsionate, a relatat Agerpres.
La faţa locului au fost trimise, pe lângă echipajul de descarcerare, o autospecială de stingere incendii, elicopterul SMURD, două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa şi alte două echipaje SMURD.
Reprezentanţi ai SAJ au declarat că un alt bărbat, de 45 de ani, care a fost găsit în stop cardiorespirator, a fost resuscitat cu succes. Acesta şi alţi doi bărbaţi, de 35 ani, respectiv 39 ani, care au suferit multiple traumatisme, au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa.
Cercetările poliţiştilor la faţa locului sunt în derulare, iar oficialii de la Centrul Infotrafic au transmis că circulaţia a fost oprită pe ambele sensuri de deplasare, pe DN 22, pentru a permite desfăşurarea intervenţiei la faţa locului. Se estimează că circulaţia va fi reluată în aproape o oră.