În zona localității Popești din județul Ilfov, două autovehicule s-au ciocnit, iar un copil a fost rănit.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară îngreunat pe DN Centura București, la ieșirea dinspre autostrada A2 București-Constanța către DNCB, în zona loc. Popești, județul Ilfov, după ce a avut loc o coliziune în care au fost implicate 2 autovehicule, în urma căreia un minor primește îngrijiri medicale la fața locului.
Circulația rămâne oprită și în Crevedia
Circulația rutieră este în continuare oprită pe ambele sensuri de mers ale DN 1A, în loc. Crevedia, județul Dâmbovița, pentru efectuarea de către anchetatori a tuturor cercetărilor de la fața locului. Traficul rutier este deviat pe rutele ocolitoare: DC 77A – DJ 701B – DN 7 Tărtășești, pe sensul către Ploiești, iar pe celălalt sens, circulația este deviată pe DJ 101B Periș – Tâncăbești – DN1.