Antena 3 CNN Actualitate Accident cumplit în Dolj: Un copil a murit și alți doi au fost răniți grav

Accident cumplit în Dolj: Un copil a murit și alți doi au fost răniți grav

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:35 16 Iun 2021 Modificat la 11:39 16 Iun 2021
Accident cumplit în Dolj: Un copil a murit și alți doi au fost răniți grav

Potrivit IPJ Dolj, accidentul a avut loc pe DN 6, pe raza localității Leu. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că un bărbat de 40 de ani, cetățean străin, care conducea o mașină din direcția Craiova către județul Olt, a intrat într-un cap de pod și s-a răsturnat în afara șoselei.

La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor medical, echipajul SMURD și mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanță.

Salvatorii ajunși la fața locului au găsit un copil încarcerat în stop cardio respirator, doi copii cu leziuni grave, o femeie în stare de inconștiență și un bărbat conștient cu traume.

Copilul inconștient și încarcerat, în vârstă de 4 ani, a fost declarat decedat.

Ceilalți doi copii, cu vârste de 10 și 11 ani, dar și șoferul și o femeie de 32 de ani au fost transportați la spital. 

Urmau să își petreacă vacanța în România

Din primele informații, se pare că este vorba despre o familie care se întorcea din Italia, iar tatăl, în vârstă de 40 de ani, cetățean străin, ar fi adormit la volan. Cei cinci urmau să își petreacă vacanța în România. 

”În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 6, pe raza localităţii Leu, a avut loc un accident rutier.
 
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un bărbat de 40 de ani, cetăţean străin, care conducea un autoturism pe DN 6, din direcția Craiova către judeţul Olt, a lovit un cap de pod, răsturnându-se cu autoturismul în afara părţii carosabile.
 
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto, o femeie de 32 de ani,  şi doi copii de 10 şi 11 ani,  pasageri în autoturism, au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
 
Din păcate, un alt copil,  în vârstă de 4 ani, pasager în autoturism a decedat la faţa locului.
 
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, se arată în comunicatul poliției. 

Potrivit centrului Infotrafic, traficul în zonă, pe Drumul Național 6, județul Dolj, nu este blocat. 

×
Etichete: accident Dolj
x close