Accident cu scandal marţi-noapte în Capitală. Un tânăr a ajuns la spital după ce maşina i-a fost izbită în plin de un echipaj de poliţie. Martorii spun că oamenii legii au trecut pe culoarea roşie a semaforului şi au pus în funcţiune girofarul şi sirena în ultimul moment. Şi cei doi agenţi au fost răniţi.
Echipajul ar fi însoţit o coloană oficială când a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului.
"Au fost două rânduri de maşini în mare viteză. Aceasta a fost ultima din coloană. A lovit cealaltă maşină şi s-au întors practic ambele în urma impactului în alte direcţii decât în cele în care veneau. După ce a trecut coloana oficială, la un minut jumătate a trecut maşina de poliţie. Şi în ultima fază a dat drumul la sirenă ", povesteşte un martor.
Totuşi, a fost mult prea târziu ca tânărul să evite impactul. Cu greu a fost scos din caroseria îndoită. Atât el cât şi cei doi agenţi au fost răniţi serios şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.
O anchetă va trebui să stabilească a cui e vina pentru accident.
"La momentul producerii accidentului, semnalele acustice şi luminoase funcţionau. Nu putem spune în acest moment cu cât timp înaintea producerii accidentului acestea au fost pornite", a declarat subcomisarul Daniel Piştea, de la Brigada Poliţiei Rutiere.