Antena 3 CNN Actualitate Doi adulţi si un copil de trei ani au căzut cu maşina în albia unui râu din Cluj

Doi adulţi si un copil de trei ani au căzut cu maşina în albia unui râu din Cluj

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 23:20 02 Feb 2021 Modificat la 23:20 02 Feb 2021
Doi adulţi si un copil de trei ani au căzut cu maşina în albia unui râu din Cluj
Sursa foto: ISU Cluj

''Un apel de urgență la 112 a fost înregistrat în jurul orei 15.10, care anunța faptul că un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, în apropierea de ieșirea din localitatea Băișoara, și a căzut în albia râului, la o diferență de nivel de circa 3 metri . 

O autospecială și un echipaj SMURD, din cadrul Gărzii de intervenție Băișoara, s-au deplasat de urgență la locul accidentului, iar în momentul sosirii pompierilor, ocupanții, respectiv doi adulți și un copil de trei ani, erau ieșiți în afara acestuia. 

Salvatorii au folosit harnașamentele și corditele din dotare pentru a coborî și scoate pe rând familia din albia râului. Femeia a primit primul ajutor calificat de la echipajul SMURD, fiind transportată ulterior la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate. Aceasta prezenta, la prima evaluare, răni ușoare. Bărbatul și copilul au fost consultați de către echipajul SMURD fără a fi transportați la spital'', a transmis ISU Cluj.

×
Etichete: accident masina Cluj
x close