Potrivit ISU Timiș, a avut loc o deversare accidentală a unei substanțe periculoase (izocianat), în interiorul unei societăți comerciale din orașul Buziaș.
S-a dispus alertarea Stației de Pompieri Buziaș și a Detașamentului 1 Pompieri Timișoara. La locul intervenției s-au deplasat doi ofițeri și 18 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autospecială de transport personal și victime multiple, un echipaj CBRN și o ambulanță SMURD.
S-a dispus creșterea capacității la nivelul Stației Buziaș.
Au fost anunțate Garda de Mediu, Poliția, iar echipajele de la fața locului acționează pentru limitarea efectelor, notează opiniatimisoarei.ro
S-a dispus evacuarea celor 28 de angajați aflați în tura de vineri.