Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş, accidentul s-a produs, sâmbătă după-amiază, la intersecţia semaforizată a străzii Gheorghe Doja cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Târgu Mureş, conform Mediafax.
"Autospeciala Poliţiei, în timp ce se deplasa la o intervenţie semnalată prin apel unic de urgenţă 112, a pătruns pe culoarea roşie a semaforului, intrând în coliziune cu un alt autoturism care nu a oprit pentru a acorda prioritate. În urma impactului dintre autoturisme, autospeciala s-a răsturnat pe carosabil", se arată în comunicat.
Conform acestuia, autospeciala avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.
Purtătorul de cuvânt al IJP Mureş, Andreea Pop, a declarat că echipajul de Poliţie se afla în misiune, mergând la o bancă din Târgu Mureş, unde se activase butonul de panică.
"Poliţiştii erau în misiune, întrucât la bancă se activase sistemul de alarmă. Ulterior s-a stabilit că acesta s-a activat singur din cauza unei defecţiuni la sistemul de alarmă", a spus Pop.
În acest caz a fost deschis dosar penal, a adăugat purtătorul de cuvânt al IJP Mureş, care a precizat că nu au fost înregistrate victime.