Antena 3 CNN Actualitate Accident teribil în Buzău! Un băiat de 15 ani s-a răsturnat cu mașina și a ucis o adolescentă de aceeași vârstă

Accident teribil în Buzău! Un băiat de 15 ani s-a răsturnat cu mașina și a ucis o adolescentă de aceeași vârstă

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 07:23 22 Iul 2022 Modificat la 10:02 22 Iul 2022
Accident teribil în Buzău! Un băiat de 15 ani s-a răsturnat cu mașina și a ucis o adolescentă de aceeași vârstă

Tragedie pe Drumul Național 2, în comuna Podgoria, din județul Buzău. Un adolescent de 15 ani, care conducea cu viteza un automobil, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat pe marginea drumului. 

Din păcate, o fată în vârstă de 15 ani, care se afla cu el în mașină, a murit. 

Din primele informații, se pare că băiatul venea din județul Vrancea, comuna Focșani, și se îndrepta către Râmnicu Sărat. Acesta ar fi luat mașina părinților, cu volan pe dreapta, fără ca aceștia să știe și a plecat, alături de iubita lui.

La un moment dat, băiatul a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat pe marginea drumului. Din păcate iubita lui a murit, însă el a scăpat doar cu câteva contuzii ușoare. 

Până la această oră, împotriva tânărului nu a fost luată nicio măsură preventivă. 

”Trafic dirijat pe DN2E85, în afara localității Podgoria. Din primele date de la fața locului s-a stabilit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe direcția Focșani către Râmnicu Sărat, un tânăr în vârstă de 15 ani, din Vrancea, ar fi pierdut controlul asupra direcției și s-a răsturnat în afara părții carosabile.  

Accidentul s-a soldat cu  decesul pasagerei, o tânără în vârstă de 15 ani, din Vrancea.  

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, se arată în comunicatul poliției.  

 

×
Etichete: accident Buzau
x close