Potrivit sursei citate, în maşina poliţiei erau doi agenţi care au fost solicitaţi la o intervenţie printr-un apel la 112.
"Aseară, in jurul orei 21.50, o poliţistă, din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Satu Mare, care se afla la volanul unei autospeciale, între localităţile Satu Mare şi Micula, deplasându-se la un eveniment sesizat prin 112 împreună cu un alt agent de poliţie, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie, părăsind partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din partea stângă. Agentul de la poliţie aflat la volan a suferit vătămări corporale uşoare. Ambii poliţişti au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative", precizează IPJ Satu Mare.
Pe numele poliţistei a fost deschis un dosar penal.