La o oră de mers cu maşina, de la Târgu Mureş către Iernut, apoi uşor stânga către Bistriţa, şapte kilometri până la Zau de Câmpie. Acolo l-am găsit pe Alexandru, alături de cei trei fraţi mai mici. O casă mare, cu ferestre largi, pe care doar plăcuţa de la intrare o deosebeşte de celelalte locuinţe... Casă de tip familial Zau de Câmpie. La uşă, 15 perechi de pantofi. Tot atâtea câţi copii locuiesc în centru.
Ne-am împrietenit repede după ce am scos şahul şi am aranjat piesele. Două partide, egalitate. Odată terminat jocul, Alex a deschis timid uşa de la dulap. Ca un altar, stau acolo pozele cu ai lui. Închide repede şi tace. În casa de la Zau a învăţat tot ce ştie. Să scrie, să deseneze şi să hrănească animalele.
Nu uită o clipă că viaţa nu a fost mereu aşa. Nu a uitat nopţile în aer liber şi nici cum alerga, desculţ, vacile pe deal. Amintirile, atât de vii, îl fac pe Alex să îşi dorească mai mult.
El şi fraţii lui sunt cei mai buni din şcoală şi acum vrea să câştige Olimpiada Naţională de Religie. Premiul cel mare, o excursie... în Grecia. Acolo, lângă mamă, mai au un frate... pe Denis.
E singura lui speranţă după ce cu toţii au trecut prin chinuri greu de imaginat şi numai o minune le-a redat zâmbetul. Ar fi trecut graniţa de mult timp, dar tatăl biologic ţine cu dinţii de o semnătură care ar face cât o mie de daruri. Vrea cu tot dinadinsul să îşi ştie copiii departe de mamă şi până acum a reuşit.
Le este bine lângă ceilalţi copii, abandonaţi şi ei şi aduşi în centrul de la Zau. Totuşi, acasă înseamnă altceva.
Sursa: Campania Observator "Copiii sunt minunea"
