Aproximativ
2.000 de
protestatari faţă de proiectul Roşia Montană au pornit în marş de la Universitate spre Palatul Cotroceni.
Aceasta este cea de-a 10-a duminică de proteste faţă de proiectul minier.
Protestatarii s-au adunat, duminică seară, pe trotuarul cu statui, vizavi de Universitate, şi au pornit în marş spre Cotroceni, pe Bulevardul Regina Elisabeta,
relatează Mediafax. Manifestaţia este supravegheată de echipaje mobile ale Jandarmeriei Capitalei.
Manifestanţii cer retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demiterea celor patru iniţiatori ai proiectului de lege, miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.