Potrivit meteorologului Tanko Karoly de la Staţia Meteorologică Miercurea Ciuc, citat de Mediafax, temperatura de minus 4 grade Celsius a fost înregistrată în municipiul reşedinţă de judeţ în noaptea de marţi spre miercuri în jurul orei 02.30. O valoare termică similară a fost înregistrată şi la Joseni, în jurul orei 6.30.
Temperatura a coborât sub limita îngheţului şi la Topliţa. Acolo, a fost consemnată o minimă de minus 3 grade Celsius. În majoritatea localităţilor din Harghita s-a instalat bruma la sol.
Meteorologii anunţă că vremea se va menţine rece noaptea şi dimineaţa şi în intervalul următor.
Prognoza meteo pentru următoarele zile:
ÎN ŢARĂ
JOI (11 octombrie)
Vremea se va menţine rãcoroasã dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în zona de munte, unde doar izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, iar cele minime, în general, între 2 şi 12 grade. Presiunea atmosferica va creşte.
VINERI (12 octombrie)
Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în sudul şi în sud-vestul ţãrii, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, iar cele minime, în general, între 3 şi 13 grade.
ÎN BUCUREŞTI
JOI (11 octombrie)
Vremea se va menţine rãcoroasã dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 21...22 de grade, iar cea minimã de 6...8 grade. Presiunea atmosferica va creşte.
VINERI (12 octombrie)
Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 20...21 de grade, iar cea minimã va fi de 8...10 grade.
Mai multe informaţii despre starea vremii, pe meteoplus.ro