Elena Gherghel a fost angajată la Oficiul de Cadastru Răducăneni. În 2010, vizita primarului din comuna alăturată i-a dat viaţa peste cap. Ioan Leonte s-a dus la oficiul de cadastru ca să intabuleze 285 de hectare de teren.
Femeia spune că primarul ar fi început să facă presiuni şi i-ar fi oferit bani în schimbul unei semnături. Elena Gherghel i-a respins dosarul. La puţin timp, femeia şi-a pierdut locul de muncă.
Directorul de la cadastru ar fi motivat desfacerea contractului de muncă prin diminuarea bugetului. La dosar însă există o hârtie semnată de primar care îi cere directorul de la cadastru să scape de Elena Gherghel, pe motiv că ar vorbi urât cu oamenii.
În mai anul acesta, primarul a fost reţinut tocmai din cauza unor afaceri dubioase cu terenuri.
Elena Gherghel a fost dată afară în septembrie 2010. Ca să îşi recapete locul de muncă, femeia i-a dat în judecată pe şefii de la cadastru, iar procesul a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.