Antena 3 CNN Actualitate A noua duminică de proteste faţă de Roşia Montană. 3.000 de oameni au manifestat timp de şase ore

A noua duminică de proteste faţă de Roşia Montană. 3.000 de oameni au manifestat timp de şase ore

M.Z.
3 minute de citit Publicat la 22:40 27 Oct 2013 Modificat la 22:40 27 Oct 2013
A noua duminică de proteste faţă de Roşia Montană. 3.000 de oameni au manifestat timp de şase ore
Foto: Agerpres
Update 22.40 - Manifestanţii au eliberat carosabilul la Unirii şi circulaţia a fost reluată, încheind a noua duminică de proteste din Capitală faţă de proiectul de la Roşia Montană după aproape şase ore.

Înainte de încheierea protestului, Alexandru Alexe le-a mulţumit celor câteva zeci de manifestanţi care mai erau la Unirii, spunându-le că a fost un protest frumos, care trebuie să devină un obicei.

Circulaţia a fost reluată la Unirii, după ce manifestanţii au eliberat carosabilul şi au plecat spre trotuarul dinspre magazinul Cocor, în grupuri mici.

Manifestanţii au venit la protest cu steaguri tricolore, cu pancarte şi mesaje contra exploatării miniere cu cianuri, dar şi a gazelor de şist, precum şi cu PET-uri umplute cu pietricele.

Update 20.51
- Manifestanţii care participă la protestul de duminică din Capitală faţă de proiectul minier de la Roşia Montană au ajuns la Unirii şi s-au aşezat pe carosabil, blocând circulaţia la intersecţia cu Bulevardul IC Brătianu, potrivit Mediafax.

Protestatarii care au plecat în marş din Piaţa Victoriei, pe Calea Victorie, au ajuns în jurul orei 20.30 la Unirii, unde s-au aşezat pe carosabil, bat în tone şi lovesc pet-uri umplute cu pietricele.

Circulaţia rutieră este blocată la intersecţia bulevardelor Unirii şi IC Brătianu, unde sunt aproximativ 1.000 de protestari.

Update 20.35 -
Analistul politic Bogdan Teodorescu a analizat duminică, la emisiunea Punctul de întâlnire, de la Antena 3, nemulţumirile protestatarilor faţă de proiectul Roşia Montană.

_______________________________

Ştirea iniţială 17.00

Câteva zeci se persoane s-au strâns în Piaţa Universităţii, în cea de-a noua duminică de proteste faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană, un nou marş urmând să aibă loc în centrul Capitalei, de la Universitate până în Piaţa Victoriei.

Protestatarii au început să se adune de la ora 16.00 în Piaţa Universităţii, cu pancarte şi mesaje contra exploatării miniere cu cianuri, dar şi a gazelor de şist, potrivit Mediafax.

Aceştia vor pleca în marş, în jurul orei 17.00, de la Universitate până la sediul Guvernului, pe traseul Bulevardul Nicolea Bălcescu - Bulevardul Magheru - Bulevardul Lascăr Catargiu - Piaţa Victorie.

Manifestanţii cer retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demiterea celor patru iniţiatori ai proiectului de lege, miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.

Aceştia susţin că sunt solidari şi cu sătenii din Pungeşti, care cer interzicerea prin lege a fracturării hidraulice pentru explorarea şi exploatarea gazelor de şist.

Din 1 septembrie, în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.

Pe 15 şi 22 septembrie, aproximativ 15.000 de persoane au participat la marşul de protest faţă de exploatarea minieră de la Roşia Montană, blocând mai multe artere principale.

În timpul manifestărilor din Capitală, protestatarii au blocat, în timpul nopţii, Bulevardul Regina Elisabeta şi alte artere importante, dar şi toată Piaţa Universităţii. De asemenea, ei au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului şi cel al Televiziunii Române, iar în fiecare duminică au mers în marş prin Capitală, pentru ca, în final, să blocheze pentru câteva ore Piaţa Universităţii.

Protestele au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre dezbatere.

Proiectul este în prezent la Comisia parlamentară specială, care este aşteptată să dea un vot pe proiectul Guvernului. Deputaţii şi senatorii au decis, în 22 octombrie, prelungirea până pe 10 noiembrie a termenului de depunere a raportului de către Comisia parlamentară Roşia Montană.

Citiţi şi: ŞPAGĂ demonstrată cu documente. Afacerea ROŞIA MONTANĂ: Excursii la Las Vegas pentru funcţionarii statului






×
x close