Antena 3 CNN Actualitate A murit Vladimir Găitan. Actorul avea 73 de ani

A murit Vladimir Găitan. Actorul avea 73 de ani

Alin Tarnovschi
2 minute de citit Publicat la 20:17 10 Noi 2020 Modificat la 20:17 10 Noi 2020
o_1empm0fnn103ipm13ibtl8151gb.jpg

Vestea morții actorului Vladimir Găitan a fost dată de actorul Vlad Rădescu, într-o postare pe Facebook.

"Vladimir Găitan a trecut dincolo și a lăsat teatrul și filmul românesc, pe noi toți, mult mai singuri... Condoleanțe familiei care trece prin momente atât de grele. Adio, Duțu!", a scris Vlad Rădescu în postarea de pe Facebook.

Vladimir Găitan s-a născut la 2 februarie 1947, la Suceava. A absolvit în 1970 Institutul de artă Teatrală și Cinematografică, secția Actorie, clasa prof. George Carabin și Elena Negreanu.

A debutat pe scena Teatrului de Comedie, unde a realizat roluri memorabile în piese ca ”Mutter Courage” de Bertholt Brecht (1972), ”Trei surori” de A.P. Cehov (1975), ”12 oameni furioși” de Reginald Rose (1977), ”Cinema” de Jean Anouilh (1979), ”Pierrot” de Moliere (1980), ”Turnul de fildeș” de Viktor Rozov (1981).

A murit actorul Vladimir Găitan

De aproape 30 de ani, actorul Vladimir Găitan suferea de o boală incurabilă. În fiecare an, actorul făcea transfuzii de sânge, dar și citostatice la un spital din București, și respecta cu sfințenie o schemă de tratament medicamentos.

"Mă simt boșorog, vorba lui Florinel Piersic. Sper să mai trag de mine câțiva ani. Măcar vreo 2-3, nu aș zice mai mult, să mă bucur de copii, de băiatul care e la Londra, și care mi-a oferit o nepoțică extrem de frumoasă, cu origini ciudate, chinezo-thailandeze, ca mama ei.

Aștept ca la anul și fiica mea să-mi facă un nepoțel. Când vezi că ai mai păcălit viața cu un an, te simți de parcă fiecare an îl furi dintr-o bancă pe care reușești să o spargi", declara în urmă cu un an Vladimir Găitan.

A murit Vladimir Găitan. Filmele și piesele în care a jucat de-a lungul vieții

A debutat în cinematografie în 1969, în perioada studenției, în filmul ”Reconstituirea”, în regia lui Lucian Pintilie. Au urmat roluri în foarte multe filme: ”Căldura”, regia Șerban Creangă (1969), ”Puterea și adevărul”, regia Manole Marcus (1971), ”Săgeata căpitanului Ion, regia Aurel Miheles (1972), ”Ceața”, regia Vladimir Popescu-Doreanu (1973), ”Pe aici nu se trece!”, regia Doru Năstase (1975), ”Din nou împreună”, regia George Cornea (1978), ”Năpasta”, regia Alexa Visarion (1982), ”Zbor periculos”, regia Francisc Munteanu (1984), ”Omul cu cercel de aur”, regia Joachim Hassler (1984), ”Întunecare”, regia Alexandru Tatos (1985), ”Racolarea”, regia George Cornea (1985), ”Secretul lui Nemesis”, regia Geo Saizescu (1986), ”Omul zilei”, regia Dan Pița (1997), ”Musafirul de duminică” de Petre Ispas, regia Nae Cosmescu (1979), ”Roberta”, regia Valentin Hotea (2000), ”Detectiv fără voie”, regia Silviu Jicman (2002).

O colaborare îndelungată a avut cu regizorul Sergiu Nicolaescu, acesta distribuindu-l în foarte multe dintre filmele realizate: ”’Zile fierbinți” (1975), ”Accident” (1976), ”Pentru patrie” (1977), ”Ultima noapte de dragoste” (1979), ”Duelul” (1981), ”Întâlnirea” (1982), ”Wilhelm Cuceritorul”, co-producție franco-română (1982), ”Noi, cei din linia întâi” (1985), ”Francois Villon — poetul vagabond” (1987), ”Mircea” (1988), ”Coroana de foc (1990), ”Oglinda — Începutul adevărului” (1993), ”15” (2005), ”Goldberg — Supraviețuitorul” (2008), ”Poker” (2010).

A jucat în serialele și telenovelele românești ”Roberta”, ”Căsătorie imposibilă”, ”Daria, iubirea mea”, ”Cu un pas înainte”, ”Inimă de țigan”, ”State de România — Student la Sorbona”.

Actorul Vladimir Găitan a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, "pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București".

×
Etichete: Vladimir Găitan
x close