Antena 3 CNN Actualitate A murit regizorul Dan Puican, fostul soț al Stelei Popescu. "Unul dintre cei mai mari prieteni ai artiștilor români"

A murit regizorul Dan Puican, fostul soț al Stelei Popescu. "Unul dintre cei mai mari prieteni ai artiștilor români"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:15 14 Aug 2021 Modificat la 12:25 14 Aug 2021
pjimage (56)

"Dan Puican a avut nu numai calitatea de soț al Stelei Popescu, a fost unul dintre cei mai mari prieteni ai artiștilor români, artişti pe care i-a lansat. A lucrat cu cei mai mari actori români. A fost o adevărată enciclopedie a teatrului. Ştia tot despre oricine, despre orice eveniment. Era prezent la toate manifestările şi, dacă putea, întotdeauna era lângă artiştii români. El se ducea în fiecare an la Sâmbăta de Sus. Un român credincios, patriot, care a fost răsplătit pentru activitatea sa cu ordine şi medalii. Are nenumărate performanțe"", a declarat în direct la Antena 3, actorul Alexandru Arșinel.

La aproape patru ani de la moartea Stelei Popescu, Dan Puican încă nu se putea împăca cu ideea pierderii acesteia.

"Am visat-o de multe ori, nu știu exact ziua în care am visat-o, dar am visat-o că eram la radio și făceam înregistrare cu ea. Mă duc la biserică, așa cum fac în fiecare săptămână, nu mă duc la Cernica (nr. acolo este îngropată actrița) și aprind câte o lumânare pentru ea. O să aprind și acum de Paște. Mă mișc mai greu în ultima vreme, așa că nu am fost întotdeauna la biserică. La Cernica mi-e foarte greu să ajung. Am ajuns când a împlinit trei ani, cu niște prieteni, i-am aprins o lumânare și ne-am rugat pentru ea. Atunci am făcut și un parastas. Și la un an și la doi ani și la trei ani. Lumea din ziua de astăzi este atât de preocupată și de stresată că uită de cei care au plecat”, declara Dan Puican, în aprilie, la Antena Stars.

Născut pe  6 martie 1933, la Oltenița, Dan Puican a activat ca actor și regizor la Radiodifuziunea Română, fiind cunoscut pentru activitatea sa în domeniul teatrului radiofonic, unde a regizat peste 1000 de piese de teatru scoase în eter.

 

×
x close