Antena 3 CNN Actualitate A murit regizorul Bogdan Budes, de la Teatrul de Artă din București. Avea 52 de ani

A murit regizorul Bogdan Budes, de la Teatrul de Artă din București. Avea 52 de ani

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 19:42 16 Aug 2024 Modificat la 00:52 17 Aug 2024
BeFunky-collage - 2024-08-16T193837.842
Regizorul Bogdan Budes. Sursa foto.Facebook

ERATĂ: Dintr-o regretabilă eroare în varianta anterioară a textului apărea că Bogdan Budes era director al Teatrului de Artă din Bucureşti. Ne cerem scuze cititorilor pentru această greșeală.

Bogdan Budes, în vârstă de 52 de ani, traducător şi regizor la Teatrul de Artă din București, a murit în noaptea de joi spre vineri, după ce a suferit un infarct. Anunțul a fost făcut de fratele său, Radu Budes, pe pagina sa de Facebook, dar şi de Teatrul de Artă din Bucureşti. 

"Fratele meu, Bogdan, a decedat ieri în urma unui infarct. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească", este mesajul postat de Radu Budes.

„Ne vei lipsi nespus, Bogdan. Îți mulțumim pentru tot. Drum lin! Pentru cei care doresc să-și ia rămas bun și să-i aducă un ultim omagiu, slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 17 august, începând cu ora 14:00, la Biserica Sf. Gheorghe din Brăila", a transmis, pe Facebook, Teatrul de Artă Bucureşti. 

Vestea a venit ca un trăsnet în rândul colegilor, prietenilor şi cunoscuţilor.

Veronica Dobrin · Director Executiv la Fundatia Darclee: Sunt tristă și plină de întrebări. De ce pleacă așa devreme oameni tineri, talentaţi care mai aveau multe de spus.

Bogdan Budes a crescut sub ochii mei fiind vecini,prieten de joacă cu fiul meu, iar eu prietenă cu familia lui.

Plin de talent, poliglot, autor a numeroase traduceri de beletristică și îndeosebi de teatru era din ce în ce mai prezent în lumea teatrului ca regizor și ca om de opinie. Mă mândream că este brăilean. Sunt alături de Doamna Budes,de Radu și Dica,de întreaga familie care trece prin momente foarte greu de duș. Condoleanţe familiei. Zbor lin, Nini.

Teatrul Alexandru Davila Pitești: Teatrul, în doliu! A murit regizorul Bogdan Budeș. Ultimul spectacol pe care îl avea în lucru în acest moment era la Teatrul “Alexandru Davila” din Pitești, făcuse și câteva repetiții, chiar în urmă cu două zile alesese pentru el un titlu parcă premonitoriu: “Înainte să-și ia zborul

Cine este Bogdan Budes

Bogdan Budes este un actor și regizor român cunoscut în principal pentru activitatea sa în teatru. 

Născut în 1972, Budes a absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea din București și ulterior a studiat regia de teatru la atelierul lui Piotr Naumovici Fomenko din Moscova. 

Pe parcursul carierei sale, a tradus și adaptat numeroase opere dramatice din diverse limbi, inclusiv din rusă, engleză și franceză. De asemenea, a fost implicat în selectarea producțiilor pentru Festivalul Național de Teatru Independent din 2013.

De-a lungul carierei sale, el a colaborat cu numeroase teatre și companii de teatru independente din România. Bogdan Budes este apreciat pentru versatilitatea sa și pentru abordările inovative în regie și interpretare. Pe lângă activitatea sa pe scenă, Budes este și implicat în diverse proiecte educaționale și de formare, contribuind la dezvoltarea noilor generații de actori și regizori. Este cunoscut pentru o înțelegere profundă a artei teatrale și pentru capacitatea sa de a aduce texte clasice și contemporane într-o lumină nouă.

Fiind activ în peisajul teatral românesc, Bogdan Budes și-a construit o reputație solidă atât ca actor, cât și ca regizor, având un impact semnificativ asupra comunității artistice din România.

Conform fișei sale artistice, Bogdan Budeș avea studii în filosofie la Universitatea din București (1991-1996) și a absolvit regie de teatru la Masterskaya (Atelierul) lui Piotr Naumovici Fomenko din Moscova, în perioada 2007-2010.

A fost, în 2013, selecționer la Festivalul Național de Teatru Independent. A făcut și asistență de regie pentru mai multe spectacole.Traducător dramatic din 2003, Budes are traduceri din limbile rusă (Evgheni Grișkoveț, Ivan Vîrîpaev, Mihail Bulgakov), engleză (S. Beckett, David Mamet, Enda Walsh, Edward Albee, Martin McDonagh, Neil LaBute, Rajiv Joseph), franceză (Jean Claude Carrière). 

 

×
x close