Antena 3 CNN Actualitate A murit încă un tânăr din accidentul de la Tulcea. Acesta era internat la Spitalul Universitar din Bucureşti

A murit încă un tânăr din accidentul de la Tulcea. Acesta era internat la Spitalul Universitar din Bucureşti

1 minut de citit Publicat la 11:52 11 Aug 2012 Modificat la 11:52 11 Aug 2012
A murit încă un tânăr din accidentul de la Tulcea. Acesta era internat la Spitalul Universitar din Bucureşti
Foto: Mediafax/ Ciprian Sterian
Unul din cei doi bărbaţi răniţi, aduşi, vineri, la Spitalul Universitar, în urma accidentului rutier de la Tulcea, a decedat în cursul dimineţii de sâmbătă, în ciuda eforturilor depuse de medici. Este vorba rănitul în vârstă de 20 de ani, adus vineri, în stare gravă, la unitatea spitalicească amintită.
   
Starea celui de-al doilea pacient este în continuare gravă, dar stabilă, a declarat, pentru Agerpres, doctorul Leonard Grecescu, purtător de cuvânt al spitalului.
   
Referitor la cele două victime ale accidentului, care se află la Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni, purtătorul de cuvânt al instituţiei dr. Alexandru Bica a precizat că femeia va fi operată săptămâna viitoare, în vreme ce minorul este staţionar, stabil, fiind sedat pentru a-i proteja creierul.
   
Doi bărbaţi răniţi în accidentul de la Tulcea, în vârstă de 20, respectiv, 31 de ani, au ajuns, vineri, la Spitalul Universitar din Capitală.



Totodată, alte victime ale accidentului rutier de la Tulcea, un copil şi o femeie, se află la Spitalul Bagdasar Arseni, copilul fiind în stare gravă cu traumatism cranian şi toracic.
   
Şapte persoane au murit, iar alte opt au fost rănite în noaptea de joi spre vineri în urma unui accident rutier petrecut în apropiere de oraşul Tulcea, conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ).
   
Valentin P., în vârstă de 21 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism marca BMW, s-a angajat în depăşirea unei maşini Audi, condusă de Basne A., în vârstă de 30 de ani, din Tulcea, pe care a acroşat-o din cauză că nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare.
   
După acroşare, autoturismul Audi a pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit o altă maşină Audi, condusă de Dan S., de 44 de ani, din Bucureşti, care circula regulamentar, iar autoturismul BMW a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat.
   
''Conducătorul autoturismului marca BMW nu poseda permis de conducere. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanţelor producerii accidentului'', potrivit IPJ Tulcea.
   
Acesta este cel mai grav accident rutier petrecut în judeţul Tulcea în ultimii doi ani.

×
x close