„Imposibil ca fiica mea să decidă să dispară așa”, a declarat Maria Mihaela, mama Elenei, citată de ziarul La Nazione.
Însă Polițiștii și Procuratura susțin în continuare că adolescenta de 17 ani a părăsit domiciliul de bună voie.
Nu este prima dată când pleacă de acasă
Mama fetei a declarat că nu este prima dată când fiica ei pleacă de acasă, însă decizia de a pleca în trecut a stat la baza neînțelegerilor între o mamă îngrijorată și o adolescentă rebelă, așa cum sunt mulți tineri la această vârstă.
La acea dată, fata nu a stat plecată decât o noapte, întorcându-se a doua zi, dându-i mamei sale senzația că totul revine la normal.
Potrivit presei italiene, Elena avea o relație cu un tânăr, relație pe care mama ei nu o agrea. Băiatul respectiv, pe de altă parte, spune că relația lor s-a terminat de ceva vreme și nu s-a mai văzut cu tânăra de 17 ani de mult timp, scrie rotalianul.com.
Este căutată de pe data de 9 august
Polițiștii o caută pe Elena încă din data de 9 august, de când părinții acesteia au raportat dispariția.
Toate eforturile făcute în acest sens, însă, au fost în van, iar adolescenta nu a fost găsită nici până în ziua de azi.
„Poate că la început a plecat de bună voie, dar apoi s-a întâmplat ceva. Răpită?! Este posibil, vreau o anchetă adevărată!”, este strigătul disperat al mamei românce.
A plecat de acasă fără telefon mobil
Elena a fost văzută ultima dată vineri, 7 august 2020, atunci când a plecat de acasă fără să își ia cu ea telefonul mobil, iar de atunci nu s-a mai întors.
În jurul orei 20.30, Elena s-a îmbrăcat într-o rochie, cu care în mod normal ar fi plecat la o petrecere, și a plecat din casă, fără să le spună părinților sau fraților unde urma să ajungă.
Astfel, familia nu a mai putut să o contacteze, iar după ore bune în care au așteptat ca fata să se întoarcă, au raportat dispariția la Poliție.
Elena Miruna Nemțeanu s-a născut pe 24 iunie 2003, are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, părul lung, șaten și ochii căprui.
Oricine are informații despre Elena Miruna Nemțeanu, este rugat să sune la 112, la 0039 320 112 1282 sau să se prezinte la cea mai apropiată secție de poliție sau carabinieri.