Incidentul a avut loc în jurul orei 19.00 atunci când în telegondolă se aflau aproape 40 de persoane. La un moment dat instalaţia s-a oprit din senin, fără ca cineva să îşi dea seama din ce cauză. Apoi a început sa iasă un fum gros din punctul de transformare aflat la doar câţiva metri distanţă de instalaţie.
Angajaţii au sunat imediat la 112 şi au chemat pompierii. Până la sosirea lor angajaţii de la telegondolă au pornit generatorul de rezervă, iar turiştii au fost aduşi la sol fără probleme.
Incendiul a afectat destul de grav transformatorul astfel că instalaţia nu a mai putut fi repornită. Alte câteva hoteluri şi societăţi aflate în apropiere au rămas şi ele fără current. La o primă constatare pompierii spun că a fost vorba de un scurt circuit însă ancheta nu a fost încă finalizată.