În total, 3 dintre cazuri provin dintr-un focar din Colonia Bod, județul Brașov și sunt cetățeni indieni. Celelalte 9 cazuri sunt dintr-un focar din Orașul Popești-Leordeni, jud.Ilfov, potrivit AlephNews.
Dintre acestea, 8 sunt cetățeni indieni, iar unul este cetățean român, caz secundar al unui cetățean indian. Nu a fost înregistrat niciun deces. În acest moment nu se poate vorbi despre transmitere comunitară, în România, a liniei genetice B.1.617.2.
OMS avertizează: Varianta indiană este mult mai contagioasă și ar putea reduce eficiența vaccinurilor
Varianta indiană a coronavirusului este mult mai contagioasă și pare rezistentă la vaccinuri, contribuind la izbucnirea galopantă a epidemiei din India, a avertizat, sâmbătă, medicul șef al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Soumya Swaminathan.
Sâmbătă, India a înregistrat peste 4.000 de decese în doar 24 de ore din cauza coronavirusului și peste 400.000 de cazuri noi de infectare, însă experții consideră că cifrele oficiale sunt, în mare parte, subestimate.
Într-un interviu acordat AFP, Soumya Swaminathanan, medic pediatru și cercetător indian, a spus că varianta B.1.617, care a fost detectată pentru prima dată în India în octombrie, este, fără îndoială, un factor care accelerează pandemia.
Potrivit specialistului, această variantă ar putea fi clasificată de Organizația Mondială a Sănătății în lista variantelor considerate a fi mai periculoase decât versiunea originală a virusului din cauza contagiozității mai mari, a capacității de a depăși apărarea oferită de vaccinare și a ratei mari de mortalitate.
Varianta B.1.617 „prezintă mutații care cresc transmiterea și care pot, de asemenea, să o facă rezistentă la anticorpii care s-au dezvoltat prin vaccinare sau contaminare naturală”, a explicat ea.
Cu toate acestea, reprezentantul OMS subliniază faptul că tulpina B.1.617 nu este singurul factor care a dus la creșterea spectaculoasă a cazurilor din India. Soumya Swaminathanan crede că și adunările în masă au contribuit și spune că semnele dezastrului nu au fost observate la timp de către autorități.
Soumya Swaminathan susține că, pentru moment, este foarte dificil să lupți împotriva virusului „deoarece epidemia afectează mii de oameni și se înmulțește cu o viteză pe care este foarte greu să o oprești”, avertizând că vaccinarea nu ar fi suficientă pentru a recâștiga controlul situației, potrivit lefigaro.fr.
„Va dura luni, dacă nu chiar ani, pentru a ajunge la o rată de 70 până la 80% din populația imună”, spune cercetătorul.
Potrivit acestuia, în viitorul apropiat, va fi necesar să ne bazăm pe măsurile sociale și de sănătate deja testate și dovedite pentru a reduce epidemia, iar amploarea epidemiei din India crește riscul apariției unor noi variante și mai periculoase.