Ultimul bebeluş care se afla internat la Spitalul Grigore Alexandrescu în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti a fost externat miercuri. Este vorba despre o fetiţă care, potrivit managerului Dan Enescu, citat de Mediafax, se află în stare bună şi "arată multă ambiţie".
Fetiţa a ajuns la greutatea de aproape două kilograme. Potrivit medicului, rănile s-au vindecat prin tratament medicamentos, nefiind necesare intervenţii chirurgicale.
"Am ştiut de la început că va învinge suferinţa prin care a trecut, pentru că, deşi foarte mică, arăta multă ambiţie. Aş putea spune că vindecarea acestor micuţi este cea mai fericită reuşită a carierei mele în care am tratat şi vindecat mii de copii în stare gravă", a declarat Dan Enescu pentru sursa precizată.
În momentul de faţă, la Spitalul Grigore Alexandrescu nu se mai află internat niciunul dintre bebeluşii care au supravieţuit incendiului produs la Maternitatea Giuleşti. Tragedia petrecută pe 16 august s-a soldat cu şase bebeluşi morţi.
Antena3.ro