Antena 3 CNN Actualitate A fost călcat de tren de ziua lui

A fost călcat de tren de ziua lui

<1 minut de citit Publicat la 11:59 29 Ian 2016 Modificat la 11:59 29 Ian 2016
accc.jpg
Foto: Agerpres
Bărbatul care a fost omorât de trenul Baia Mare – Jibou, joi după-amiză, a fost identificat. Acesta este din localitatea Recea și nimeni nu își poate explica cum a ajuns sub roțiel trenului. Se pare că acesta ar fi intenționat să meargă la locuința fiului său din satul Săsar și este posibil ca suflul trenului să îl fi tras sub acesta.

Conform declarațiilor celor din familie, se pare că bărbatul nu ar fi avut niciun motiv să se sinucidă. Din acest motiv anchetatorii iau în calcul și un nefericit accident.

Bărbatul și-a pierdut viața chiar în ziua în care a împlinit 75 de ani, scrie actualmm.ro.


×
TOP articole
x close