Ministrul Sănătăţii i-a criticat pe managerii care au declarat că au fost luaţi pe nepregătite, din moment ce măsura nu a fost contestată cât a fost în dezbatere.
Pe de altă parte, mulţi pacienţi se plâng că taxa este mult prea mare pentru ei.
Spitalele vor aplica o coplată între 5 şi 10 lei, mai mult simbolică, susţine ministrul sănătăţii. Eugen Nicolăescu reaminteşte că nou sistem de taxe la externare a fost introdus prin acordul cu FMI şi este obligatoriu.
Nu la fel de clare au fost lucrurile în spitalele din ţară. La Piatra Nemţ, angajatele de la ghişeele spitalului judeţean nu prea au ştiut ce să le spună oamenilor despre coplată.
O problemă a fost şi cu externările. La Spitalului din Târgu Jiu, medicii au decis ca bolnavii care părăsesc zilele acestea spitalul să nu plătească taxa de 5 lei, stabilită pentru tot judeţul. O vor plăti doar cei care abia s-au internat.
Calcule au făcut şi managerii Spitalului de Urgenta din Târgu-Mureş. Coplata a fost stabilită la 7,5 lei şi adunată într-un an se ridică la 140 de mii de lei.
Potrivit legii, spitalele din ţară pot să-şi stabilească valoarea coplăţii între 5 şi 10 lei. În Bucureşti, spre exemplu, nu toate unităţile au luat o hotărâre, motivul fiind legat de pacienţii fără venituri sau cu venituri foarte mici.
Conform statisticilor, la spitalele de urgenţă, doar 5% din cei externaţi vor plăti noua taxă. Sunt scutiţi de la coplată copii, pensionari cu venituri sub 750 de lei, bolnavii cronici incluşi în programele naţio-nale, gravidele şi persoanele cu handicap .