Baie în mare la început de noiembrie. Nu vorbim despre o ofertă turistică într-o ţară exotică, ci despre litoralul românesc unde cei mai curajoşi s-au bălăcit în apele mării. Au avut şi motive să o facă. Termometrele arată 21 de grade Celsius la malul mării, deşi mai avem puţin şi vine zăpada.
Constănţenii n-au vrut să rateze vremea frumoasa şi poate ultima bălăceală din acest an, aşa că au renunţat la gecile de toamnă, în favoarea costumelor de baie. Nu i-a speriat nici măcar faptul că apa mării nu avea mai mult de 10 grade Celsius.
Cei care nu au avut curajul să încerce apa mării s-au mulţumit cu o plimbare pe plajă.
Veştile meteorologilor nu mai sunt foarte bune pentru perioada următoare. De miercuri, vremea se va răci, treptat, în toată ţara iar la munte va ninge.