Bărbatul care a asistat neputincios la moartea militarului britanic, Lee Rigby, ucis pe o stradă din Londra de simpatizanți ISIS, s-a spânzurat, scrie Mirror.
Danny Cornelius avea 38 de ani și locuia pe strada unde a avut loc atacul, în 2013. Bărbatul a asistat fără voie la execuția militarului și a rămas cu traume severe în urma acestei tragedii.
La aproape trei ani de la tragedie, Danny Cornelius și-a pus capăt zilelor spânzurându-se în grădina bunicilor lui.
Pe 22 mai 2013, Michael Adebolajo şi Michael Adebowale l-au lovit cu maşina pe militarul Lee Rigby, după care l-au târât în mijlocul străzii şi l-au ucis cu macete.
Pentru faptele lor, criminalii au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, respectiv la cel puțin 45 de ani de detenție.