Antena 3 CNN Actualitate 80 de persoane au murit în Europa din cauza frigului. Traficul aerian şi feroviar, perturbat pe continent

80 de persoane au murit în Europa din cauza frigului. Traficul aerian şi feroviar, perturbat pe continent

2 minute de citit Publicat la 22:27 21 Dec 2009 Modificat la 22:27 21 Dec 2009
80 de persoane au murit în Europa din cauza frigului. Traficul aerian şi feroviar, perturbat pe continent
Sfârşitul de săptămână marcat de frig a provocat moartea a peste 80 de persoane în Europa, iar traficul s-a desfăşurat în continuare cu dificultate, luni, pe continent, transmite AFP.

Trenurile Eurostar şi-au suspendat traficul, o serie de zboruri au fost anulate sau au suferit întârzieri, iar unele drumuri au fost închise.

Abia marţi dimineaţă, traficul trenurilor de viteză Eurostar, care leagă Marea Britanie şi Franţa prin tunelul de sub Canalul Mânecii, va fi reluat în mod ?foarte limitat?, potrivit unui anunţ al companiei, care apreciază că abia după Crăciun activitatea feroviară va reintra în normal.

La Paris, Londra sau Bruxelles se află în continuare blocaţi mii de călători. Maşinile şi camioanele pot circula prin Eurotunnel, însă fără aportul adus de trenurile Eurostar, compania British Airways şi Flybe lucrează la capacităţi crescute considerabil, în timp ce companiile de feriboturi sunt asaltate de călători.

În Polonia s-au înregistrat până acum 42 de decese din cauza frigului, temperaturile atingând minus 20 de grade Celsius. Majoritatea celor care au murit erau persoane fără locuinţe, în stare de ebrietate, conform datelor furnizate de poliţie. De asemenea, în Ucraina au murit 27 de oameni din cauza gerului.

În Germania au decedat cel puţin şase persoane din temperaturilor scăzute care au atins şi 33,6 grade Celsius. În Franţa au murit de hipotermie cel puţin trei persoane fără adăpost iar în Austria, numărul deceselor înregistrate este tot de trei persoane, două care au ieşit dintr-un bar de noapte şi a treia dintr-un restaurant.

50 de persoane au fost rănite luni la Zagreb după ce un tren rămas fără frâne s-a izbit de un parapetde beton, la intrarea în gară. Temepreaturile de minus 17 grade au provocat defectarea frânelor.

În Italia, frigul şi zăpada au afectat nordul ţării. Trenurile au întârziat şi au fost anulate iar unele şcoli, în special din Veneţia, au fost închise.

În Spania au fost anulate, luni, la aeroportul internaţional din Madrid-Bajaras, mai mult de 170 de zboruri din cauza căderilor masive de zăpadă. Situaţia a revenit însă încetul cu încetul la normal.
Traficul aerian din Portugalia a continuat să se desfăşoare cu dificultate luni, în timp ce traficul aeroportului din Bruxelles a revenit treptat la normal.

Căderile masive de zăpadă au perturbat, duminică, traficul aerian la aeroportul din Dusseldorf, în vestul Germaniei. Luni s-au înregistrat anulări şi întârzieri ale zborurilor. 40 de zboruri au fost anulate luni, şi mai mult de 200 duminică, pe cel mai mare aeroport din Germania, de la Frankfurt.

Aeroportul din Luton, situat în nordul Londrei, a fost închis iar cel din Gatwick, situat în sudul Londrei a fost închis temporar pentru curăţarea gheţii. Poleiul a îngreunat şi luni circulaţia pe drumurile europene, provocând mai multe accidente şi ambuteiaje.

Antena3.ro

×
Etichete: frig ger
x close